Clima, ape, vegetatie, soluri

CLIMA

 Comuna Bărcăneşti se află din punct de vedere bioclimatic în cuprinsul ţinutului excitant solicitant de câmpie, având un stress bioclimatic anual total, relativ ridicat, cu un disconfort major datorat  încălzirii manifestată pe timpul verii, aceasta solicitând intens sistemul nervos atât central cât şi vegetativ şi activităţile glandelor cu secreţie internă. Teritoriul comunei Bărcăneşti se încadrează subunităţii climatice a Bărăganului de vest, la limita acestuia cu subunitatea climatică a Câmpiei Vlăsiei.

Comuna Bărcăneşti este situată în zona de climă temperată elementele specifice fiind rolul de baraj orografic al Carpaţilor, circulaţia frecventă a maselor de aer din nord şi nord-est şi influenţa zonală moderatoare a Ialomiţei.

Aşezarea în Depresiunea Carpato-Balcanică, favorizează pătrunderea maselor de aer rece polar (iarna), iar vara pe cele de aer cald tropical. Datorită acestei zone depresionare, masele de aer prinse ca într-o capcană, staţionează favorizând dezvoltarea proceselor meteorologice nuanţate teritorial conjugate cu particularităţile suprafeţei active. Rolul barajului orografic al Carpaţilor este important deoarece barează calea maselor de aer ce vin dinspre vest ajutând astfel la creşterea gradului de continentalism, la aceasta contribuind major şi circulaţia frecventă a maselor de aer dinspre nord şi nord-est ce aduc temperaturi scăzute iarna, iar vara temperaturi ridicate şi secetă.

Poziţia vetrei comunei în Lunca Ialomiţei induce prin dirijarea curenţilor de aer umeziţi deasupra râului la o moderare locală a parametrilor climatici. Alţi factori cu influenţă locală sunt: pădurea, adăpostul oferit zonei locuite de către malul drept al Luncii Ialomiţei (“malul coastei”), suprafaţa de dune din nordul Câmpiei Lehliului, mulţimea de crovuri ce deţin umiditatea mai mult timp.

Principalele caracteristici ale suprafeţei active sunt:

  • înălţimea redusă a reliefului şi aspectul neted favorizează deplasarea rapidă a maselor de aer;
  • Lunca Ialomiţei moderează parametrii climatici prin prezenţa apei şi vegetaţia de luncă (pădurile).

Temperatura aerului se înscrie în caracteristicile generale ale sectorului estic al Câmpiei Române. Caracteristicile temperaturii aerului, reflectă cel mai bine influenţa factorilor genetici ai climei şi ai radiaţiei solare, având în zona comunei Bărcăneşti valoare medie de 10,6°C, temperatura medie anuală cu valoarea cea mai mare a fost în anul 1951 (12°C).

Luna cu valoarea temperaturii medii anuale cea mai ridicată este evident iulie cu 22,8°C, iar luna cu valoarea medie cea mai scăzută este ianuarie cu -3,3°C.

Amplitudinea medie anuală a temperaturii medii a aerului, este de 22,1°C. Temperatura maximă absolută a fost de +41,2°C, înregistrată la data de 20 august 1945, iar temperatura minimă absolută a fost înregistrată pe data de 20 ianuarie 1942, având o valoare de -32,5°C, rezultând astfel o amplitudine termică absolută de 73,7°C.

Verile cele mai călduroase au fost în anii 1916 şi 1956 (cu maxime în iulie) şi anii 1945, 1946, 1951, 1952 (cu maxime în luna august), în general asociindu-se şi cu perioadele cele mai secetoase.

Iernile cele mai reci au fost în anii 1929, 1942, 1963 (cu minime în ianuarie) şi 1954 (cu minime atât în ianuarie cât şi în februarie), iar iernile cele mai călduroase au fost în 1902, 1952, acestea având media multianuală mai mare cu 2-3°C.

Precipitaţiile atmosferice – prezintă o  importanţă  majoră  pentru agricultură şi cad în general sub formă de ploaie şi zăpadă. Media multianuală a cantităţii de precipitaţii este de 519,5 mm/an la Bărcăneşti, luna cu precipitaţiile cele mai bogate fiind  iunie cu 76,9 mm/an, iar luna cu precipitaţiile cele mai scăzute este februarie cu 28,8 mm/an. Din punct de vedere genetic şi spaţio-temporal, precipitaţiile au caracter neregulat.

Precipitaţii bogate sau înregistrat în anii 1941(673,1mm), 1969 (719,1mm), 1970 (655,2mm), 1971 (anul cu cea mai mare cantitate de precipitaţii 956,8 mm), 1972 (949,4 mm), 1974 (765,3mm), 1979 (728,1mm) şi 1991 (801,9mm), 2005.

Anii cei mai secetoşi au fost 1926 (263 mm), 1945 (256,1 mm), 1946 (259,5 mm), 1948 (261,2mm), 1982 (319,7mm) şi 1989 (334,5mm).

            Regimul vânturilor – comuna Bărcăneşti se află situată într-o zonă cu potenţial energetic eolian ridicat (între 4000-5000 ore/an, vânt cu viteză de peste 3m/s).  Frecvenţa cea mai mare o au vânturile din nord-est cu o valoare de 29,9%, ce bat cu o viteză de 4,4 m/s. În cursul anului cele mai mari viteze medii lunare se produc iarna, când circulaţia aerului este mai intensă, iar cele mai mici viteze se manifestă toamna, când predomină timpul anticiclonic.

Vânturile cele mai caracteristice zonei comunei Bărcăneşti sunt:

  • Crivăţul, vânt foarte puternic, rece şi uscat, bate din direcţia de nord-est, iarna, determină geruri mari, viscole, spulberarea şi troienirea zăpezii
  • Suhoveiul este un vânt uscat şi fierbinte ce aduce secetă, bătând vara din est.

În cuprinsul teritoriului comunei se pot diferenţia o serie de microclimate, ce sunt caracterizate prin diferenţierile înregistrate de elemente meteorologice. Se remarcă astfel microclimatul de luncă (34%) în Lunca Ialomiţei, microclimatul de câmpuri în Câmpia Lehliului (64%) şi microclimatul de versanţi abrupţi slab însoriţi(1%) caracteristic malului „coastei”.

 

APELE

             Pe suprafaţa comunei Bărcăneşti, din punct de vedere al hidrografiei există diferenţieri. Astfel există zona de luncă ce aparţine bazinului hidrografic al Ialomiţei, bine drenată subteran, situată în treimea nordică şi zona Câmpiei Lehliului, întinsă zonă semiendoreică, fără reţea hidrografică de suprafaţă, dar drenată subteran,aceasta ocupând 2/3 din suprafaţa comunei.

În extremitatea sud-vestică, există o zonă ce aparţine de bazinul hidrografic al Mostiştei ( Valea Bisericii- Sărături), acest râu fiind afluent de ordinul II al Mostiştei, vărsându-se la Drăgoeşti în Colceag (afluent de ordinul I al Mostiştei).

Apele freatice se caracterizează printr-o legătură foarte strânsă cu clima şi  morfologia reliefului. Pe întinderea teritoriului comunei, adâncimea apei freatice are valori diferite. Astfel în Câmpia Lehliului, în partea de sud-vest (Valea Bisericii), apa freatică se află la 1-3 m. Spre nord, câmpia „urcă” lent, iar nivelul freatic coboară sub 2-5 m, pentru ca, spre zona versantului (malul coastei) să se afle la 6-8 m. În Lunca Ialomiţei, nivelul freatic pe formele plane, se află la 2-4m, iar în zonele depresionare la 1-3m.

Râul Ialomiţa are o importanţă covărşitoare pentru comuna Bărcăneşti, ca de altfel pentru toată zona mijlocie şi sudică a Bărăganului şi mărgineşte teritoriul comunei pe latura nordică. Ialomiţa îşi culege izvoarele din circurile glaciare situate pe versantul sudic al masivului Bucegi, în jurul altitudinii de 2390 metri, de sub Piatra Obârşiei. După ce străbate munţii şi pătrunde în Bărăgan, pe care îl străbate de la vest la est şi se varsă în Dunăre după un drum de 415 km lungime având o suprafaţă a bazinului hidrografic de 10350 km².

Ialomiţa izvorăşte din Munţii Bucegi, străbate Câmpia Bărăganului de la vest la est şi se varsă în Dunăre la sud de Giurgeni, având o lungime de 417 km şi o suprafaţă a bazinului hidrografic de 10350 km², ce  reprezintă 4,4% din suprafaţa României.

Lunca Ialomiţei are un profil asimetric, cu malul drept mult mai înalt decât malul stâng, la baza căruia apar în ultima treime a cursului 2 terase. Fiind presărată cu păduri şi formând o adevărată oază, lunca a fost populată de timpuriu, în lungul ei înşirându-se pe ambele maluri un şirag neîtrerupt de sate.

Denumirea râului are origine slavă, numele Ialovniţa fiind menţionat  în anul 1387, într-un hristov al voievodului Mircea cel Bătrân. Numele slav Ialovniţa se traduce într-o formă largă cu „apa ce străbate aridul”, adjectivul „ialov” însemnând  în slavonă – arid, sterp, neroditor.

Rătăcind când spre un mal, când spre altul al luncii sale, Ialomiţa a săpat pretutindeni firide în care adăposteşte ochiuri de apă (cursuri părăsite), a cruţat pe alocuri mici promontorii cu povârnişul lin sau abrupt în care s-au aşezat sate şi îşi continuă neobosită activitatea, molcom fără nici o grabă. Cursul actual al Ialomiţei reprezintă hotarul nordic al comunei pe o lungime de cca. 6,7 km.

În urmă cu un secol, cursul Ialomiţei era cu 3 km mai spre sud  faţă de traseul actual, pe o bună porţiune acest fost curs este bine individualizat, această „matcă veche” fiind deseori ocupată de apele Ialomiţei (atunci când precipitaţiile sunt bogate, sau la revărsări). Actualul curs al  râului este bine individualizat în cadrul luncii având maluri abrupte de 1-7 m.

Valoarea debitelor medii în anii ploioşi (1955, 1970,1975,2005) şi secetoşi (1947,1953) ating cca. 83 m³/s, în primul caz şi cca. 20m³, în cel de-al II-lea caz.

Debitul maxim înregistrat la Coşereni a fost în 3 iulie 1975 de 1440 m³/s.

Scurgerea râului este puternic influenţată de condiţiile climatice şi de rezervele stratelor acvifere freatice, având pe Ialomiţa o medie de 0,73 l/s/km². Pe anotimpuri, scurgerea maximă se produce de obicei primăvara (martie-mai 35-40%), iar scurgerea minimă se produce la sfârşitul verii şi începutul toamnei (august-septembrie 15-16%). Anii în care au avut loc inundaţii sunt: 1865, 1899, 1900, 1912, 1941, 1955, 1970, 1972, 1975,2005.

Râul Ialomiţa este îndiguit fiind  protejate terenurile învecinate  împotriva inundaţiilor. Lăţimea medie a Ialomiţei este de 45m. Desele revărsări ale Ialomiţei au determinat strămutarea din apropierea albiei minore, pe locuri mai înalte,a unor sate. Apele Ialomiţei sunt folosite multiplu (irigaţii, industrie, salubritate, etc.), aceste activităţi având o influenţă sensibilă asupra debitelor, în special în perioadele de ape mici, ceea ce face dificilă estimarea unor valori de debite minime.

Râul Valea Bisericii (Sărături) este situat în sud-vestul teritoriului comunal, în Câmpia Lehliului, făcând parte din bazinul hidrografic al Mostiştei. Este o vale în furcitură dezvoltată pe loess, râul Valea Bisericii având o lungime de 10 km, din care doar 1 km pe suprafaţa comunei Bărcăneşti, se varsă în râul Colceag (afluent primar al Mostiştei) pe teritoriul comunei învecinate Drăgoeşti. Pe râul Valea Bisericii, ca şi pe Colceag, se află o salbă de iazuri folosite piscicol (Sărături, Drăgoeşti), dezvoltarea lor fiind favorizată de prezenţa pânzei de apă freatică  în apropierea suprafeţei solului.

Cea mai mare pare a teritoriului comunal este o zonă semiendoreică, fără scurgere de suprafaţă, doar în perioadele cu precipitaţii mai bogate apărând scurgeri de ape superficiale în lungul văilor interdunale. Drept consecinţă pe alocuri apar vâlcele firave şi sporadice. Datorită acestui caracter semiendoreic, densitatea localităţilor în Câmpia Lehliului este mult mai mică decât în Lunca Ialomiţei.

Suprafeţele lacustre sunt puţine,având întinderi mici. În Câmpia Lehliului, după cum am mai amintit este situat Lacul Sărături format pe cursul râului Valea Bisericii. În Lunca Ialomiţei cele mai multe lacuri sunt prezente în spaţiul intravilan, fiind lacuri cantonate în văi de luncă. Din această categorie fac parte lacurile de la Mărgeni.

 

VEGETATIA SI FAUNA

În general cu excepţia suprafeţelor forestiere, vegetaţia naturală a fost înlocuită aproape total, majoritatea terenurilor fiind valorificate agricol. Teritoriul comunei Bărcăneşti face parte din subzona silvostepei sudice a Românei, zonă de tranziţie între stepa de est şi zona forestieră interioară a Câmpiei Române (Câmpia Vlăsiei).

Vegetaţia forestieră este din fericire bine reprezentată în comuna Bărcăneşti, comparativ cu ponderea forestieră din judeţul Ialomiţa procentul de împădurire al comunei fiind de 11,5% (1315 ha). Pădurile sunt diferenţiate pe teritoriul comunei existând două microzone: pădurile de luncă din nordul teritoriului (Lunca Ialomiţei) şi pădurile tipice de silvostepă situate în Câmpia Lehliului în est-sud-estul teritoriului (pădurea Vangheleasa din dreptul satului Uleşti).

În sudul teritoriului, conturul suprafeţei comunei, mărgineşte pe trei laturi pădurea Tocileasa şi pe o latură pădurea Dumbrava (situate pe teritoriul comunei Ileana, judeţul Călăraşi). Din pădurea Tocileasa, în sectorul său nordic pătrunde pe teritoriul comunei Bărcăneşti o lizieră (perdea forestieră cu arboret tânăr). Pădurea din luncă are o vechime mare, având ca părţi componente: pădurea Bentu-Speteni (cea mai întinsă), pădurea Bărcăneşti, pădurea Domnească (între satele Bărcăneşti şi Eliza-Bărcăneşti), pădurea Eliza-Stoeneşti (în zona satului Condeeşti) şi pădurea Uleşti. Pădurile Bentu-Speteni, Bărcăneşti şi Uleşti sunt poziţionate la nord de satele omonime.

Dintre speciile de arboret, deşi în trecut nu avea o pondere prea mare, fiind extins după 1900, în prezent în pădurile de luncă predomină salcâmul (robinia seudaccia), alături de acesta întâlnindu-se plopul alb şi cel negru (populus alba, populus nigra), stejarul pufos (Quercus pubescans), stejarul brumăriu (quercus pedunculiflora), salcia (salix alba). Alte specii ocupă suprafeţe mai mici, astfel mai apar frasinul (fraxinus excelsior), ulmul (ulmus faliacea şi ulmus procara şi ulmus ambigua), arţarul tătărăsc (acer tataricum), jugastrul (acer campestre), părul pădureţ (pyrus pyraster), mărul pădureţ (malus sylvestris), cireşul de Bărăgan (ceraus fruticosa).

În pădurea Vangheleasca (98 ha) situată pe „coastă” (Câmpia Lehliului) speciile dominante sunt: stejar pufos (qvercus pubescens), stejar brumăriu (qvercus pedunculiflora), frasin (fracsinus excelsior), ulm (ulmus procera), salcâm(robinia seudaccia), etc. Diferenţa faţă de luncă este dată de absenţa speciilor de plop. În sectorul versantului abrupt al malului drept al Luncii Ialomiţei („malul coastei”) cresc în general subarborete ca: măceşul (rosa canina), lemnul câinesc (ligustrus vulgare), păducelul (crataegus monogyna).

Vegetaţia ierboasă şi acvatică are o mare diversitate, fiind reprezentată în general prin vegetaţia specifică stepei. Speciile cele mai des întâlnite sunt: troscot (polygonum lapathifolium), ştir (amarantus blitoides), măcriş (romex maritinus), pălămida (sagittaria setosum), păpădia (taraxacum officinalis), mohorul (setaria glauca), volbură (conuolvus arransins), costreiul (echinochlocrus galli), coada şoricelului (acilea milkfolium), etc.

Aceste specii sunt răspândite aproape pe toată suprafaţa comunei (excepţie făcând zonele împădurite şi cele cu umiditate ridicată a solului: mlaştini, bălţi     Varietatea mediului animal este mare îmbinând specii de stepă cu cele de pădure de şes şi specii de luncă (bălţi). Cel mai bine reprezentate sunt păsările, cu specii sedentare şi migratoare, astfel: vrabia (pasar domesticus), graurul (sturnus vulgaris), cioara (corvus corona), huhurezul (strix alopa), turturica (streptopelia turtur), rândunica (hirundo rustica), potârnichea (pardix erdix), privighetoarea (luscinia sp.), coţofana sau caragaţa (pica pica), etc. Specii de păsări dispărute sunt: dropia (otis parda) şi spăroaciul (otis tetrax). Speciile de mamifere sunt diversificate, dintre ele mai predominante sunt: iepurele de câmp (lepus europaeus), vulpea (vulpes vulpes), mistreţul (sus scrofa), hârciogul (cricetus cricetus), şobolanul (rattus rattus), şoarecele de stepă (sicista subtiles), căpriorul (capreolus capreolus), dihorul (mustela putorius), veveriţa (scirus vulgaris), popândăul (citellus citellus), etc. Reptilele sunt şi ele variate, cele mai întâlnite sunt: guşterul (lacerta vilidis), broasca râioasă verde (bufo viridis), broasca de lac (rana esculenta), şarpele de casă (natrix natrix), etc.     Există de asemenea o mare varietate de vertebrate, precum: păianjenul (oxyopes heterophthalamus), omida păroasă a stejarului (lymantria dispar), lipitoarea (hirudo meducinalis), gândacul de colorado (leptynoptarsa decamlineata), coropişniţa (grillo talpa vulgaris), şi alte specii de gasteropode.

Lumea insectelor cuprinde: greierul de câmp (gryllus campestris), lăcusta (decticus varrucivorus), cosacul (tettigonia veridissima), călugăriţa (mantis religiosa), ploşniţa de câmp (eurigaster maurus), etc.

 

SOLURILE

Solurile prezente pe teritoriul comunei Bărcăneşti sunt din clasa molisolurilor (cernoziom tipic, cernoziom tipic freatic-umed, cernoziom cambic) din clasa solurilor neevoluate trunchiate sau desfundate (sol aluvial, protosol aluvial, regosol, erodisol) şi din clasa solurilor hidromorfe (lăcovişte, sol gleic), etc. Există o strânsă legătură între distribuţia solurilor în teritoriu şi factorii pedogenetici. Cernoziomurile (tipice şi cambice) sunt dispuse pe 60 % din teritoriu, zonarea acestora datorându-se prezenţei loessului, nuanţelor climatice de ariditate, vegetaţiei de stepă, etc, fiind prezente pe „coastă”(Câmpia Lehliului). Diferenţierea între tipurile de cernoziomuri o face distribuţia apei freatice în adâncime şi relieful.

Fragmente din ,,Monografia Comunei Barcanesti Ialomita”,  Editura Apollon , 2006 , autor Popa Daniel