Cultura

CULTURA

         Activitatea culturală în comuna Bărcăneşti in trecut, nu a fost semnificativă, neieşind prea mult în evidenţă de-a lungul anilor. Căminul cultural a funcţionat într-o clădire clasificată ca monument istoric, construită în anul 1914 (conacul Iancu Ionescu), clădire ajunsă în timp la un grad ridicat de degradare, practic o ruină. În cadrul căminului cultural a funcţionat un cinematograf sătesc pănă în anul 1991, acesta fiind unul din mijloacele locale de divertisment. Un alt mijloc de divertisment îl constituia discoteca comunală ce funcţiona în sala principală a clădirii.

A existat o viaţă cultural-artistică intensă in perioada 1960-1980, când în cadrul căminului cultural îşi desfăşura activitatea o formaţie de dansuri populare, activă, ce a participat la numeroase manifestări cultural-artistice, spectacole, concursuri, fără a obţine totuşi rezultate prestigioase, trofee, etc.

Din păcate, o parte din “artişti” au fost cooptaţi în ansamblul folcloric de la Urziceni (Ghiocelul), treptat această activitate nu a mai fost susţinută de autorităţile locale căzând în anonimat. Astfel s-au pierdut tradiţii şi obiceiuri, esenţa folclorică ialomiţeană şi folclorul local pierzând din profunzime. Este păcat, pentru că activităţile cultural-folclorice reprezentau un mod stimulativ şi mobilizator prin care ne puteam pune în valoare măiestria, priceperea, sensibilitatea, aceste calităţi trebuind să răzbată indiferent de regim, de sistemul social, de vicisitudinile vremurilor, pentru a ne păstra identitatea naţională şi tradiţiile şi de ce nu, pentru a lăsa ceva posterităţii. Identitatea locurilor se păstrează prin trăiri şi activităţi în care se pun suflet şi talent, pentru că acestea sunt motorul ce fac lucrurile să dăinuie. Sunt activităţi nobile ce ne fac să dăm din noi tot ce avem mai bun şi mai frumos.

In anul 2003,  a fost desfiinţată funcţia de director cultural, la aceasta adăugându-se şi închiderea discotecii în anul 2004, astfel disparand si cazand in anonimat pastrarea traditiilor doar biblioteca supravietuind.

In anul 2010, prof. Popa Daniel , pe atunci directorul Scolii Gimnaziale Barcanesti, a inceput sa dea tot mai multa importanta activitatilor culturale in cadrul activitatilor educative scolare, a facut demersuri sustinute si in parteneriat cu Fundatia PACT a creat un Grup de Actiune Local axat  pe pastrarea traditiilor si pe perpetuarea lor. De asemenea a creat Ansamblul de dansuri ,,Mugurelul,, cu participarea elevilor scolii, instructor si corecraf fiind tot directorul Popa Daniel.

Dupa ce au achizitionat  costume populare cu sprijinul sponsorilor si al parintilor copiilor a construit o scena de spectacole cu gradina de vara in curtea Scolii Gimnaziale Barcanesti ( Corp A ), unde sa se desfasoare serbarile scolare, activitatile scolii de vara in parteneriat cu elevi de la Malton School din Anglia axat tot pe pastrarea traditiilor si folclor, iar in anii 2011 si 2012 au inceput sa sarbatoreasca ,,Ziua Comunei,, in ultima duminica a lunii mai  ( tot directorul Popa Daniel descoperind si atestarea documentara a comunei de la 25 mai 1532 cand a scris ,, Monografia Comunei Barcanesti pe care a publicat-o cu Editura Apollon in anul 2006).

Ansamblul nou creat ,, Mugurelul,, este structurat pe 3 echipe de dansuri populare diferentiat pe grupe de varsta (grupa mica 9-12 ani, grupa mijlocie 12-14 ani si grupa mare 14-25 ani). Exista de asemenea o echipa de dansuri moderne care danseaza pe ritmuri disco, dance, latino si o echipa de dansuri tiganesti. Echipele de dansuri ale Ansamblului ,, Mugurelul,, , au obtinut diverse premii la concursuri de dansuri la care au participat.

In anul 2016  a fost recreata functia de director cultural, si in anul 2017, vom amenaja un Asezamant Cultural al satului Condeesti in localul Scolii Ulesti iar in curtea Primariei vom construi tot in anul 2017 Caminul Cultural Barcanesti.

Cu aceste conditii care le vom oferi si cu factorul uman entuziast , activitatea culturala si pastrarea traditiilor in comuna Barcanesti sunt pe un drum bun in viitor.

Biblioteca

În comuna Bărcăneşti biblioteca comunală a fost înfiinţată în anul 1956, primele date referitoare la fondul de carte, sunt din anul 1983, când existau 7066 de volume. Datorită faptului că o parte din volume (îndeosebi cele vechi) erau deteriorate, s-a renunţat la ele, au fost cumparate treptat carti noi astfel ca fondul de carte al bibliotecii însumează 8769 de volume, marea lor majoritate fiind noi.

Începând  cu  anul  2000   bibilioteca   comunală  a  fost mutată în clădirea Atelierului-Şcoală, beneficiind de un spaţiu generos, aerisit, cu o parte a mobilierului înnoită. La fondul de carte al comunei, contribuie şi cele două biblioteci şcolare, ce funcţionează în Şcoala cu clasele I-X Bărcăneşti cu 5100 vol., şi în Şcoala cu clasele I-VIII Condeeşti cu 3200 volume.

De asemenea, in cadrul Bibliotecii comunale functioneaza programul Biblionet, prin care elevii se pot documenta.

                                       DATINI, OBICEIURI, FOLCLOR

             Ca în atâtea alte locuri de pe întinsul patriei noastre, conştiinţa folclorică, cu ceea ce are mai înalt şi mai general românesc, este prezentă şi în viaţa localităţii Bărcăneşti. Cele trei mari evenimente din viaţa fiecărui om, naşterea, căsătoria şi moartea, au pentru bărcăneşteni o importanţă deosebită.

NAŞTEREA a fost dintotdeauna o sărbătoare pentru întreaga familie. În noul născut se unesc cele două vieţi ale părinţilor, dar şi aspiraţiile lor şi ale bunicilor ca şi ale rudelor, iar grija pentru sănătatea, mintea şi norocul copilului s-au reflectat într-o serie de vechi obiceiuri pe care le prezentăm în cele ce urmează. Credinţa în Dumnezeu, în Viaţă de Apoi, cu raiul şi cu iadul, în îngeri şi diavoli, mai stăpânesc încă şi azi sufletele oamenilor mai vârstnici. Legat de aceste credinţe se practică o serie întreagă de obiceiuri legate de viaţa omului, obiceiuri pe cale de dispariţie. Astfel legat de sarcină există credinţa că dacă o femeie însărcinată fură un obiect şi-l ascunde în sân, în buzunar etc., copilul se naşte cu semnul obiectului pe corp în regiunea unde a fost ascuns obiectul. Pentru a şti dacă noul născut va fi băiat sau fată, bătrânele pun un praf de sare în capul femeii însărcinate, fără ştirea ei, şi-i urmăresc mişcările. Se crede că dacă duce mai întîi mâna la gură, noul născut va fi fată, iar dacă o duce la cap, va fi băiat.

A doua zi după naşterea copilului se duce o sticlă cu apă şi busuioc la preot ca „să o slujească”. Din această apă se toarnă în scăldătoarea copilului „ca să alunge duhurile rele”. În a treia seară după naşterea copilului se aşează o masă cu mâncăruri, băuturi şi dulciuri „pentru ursitori”. Credinţa este că noaptea vin ursitorile şi ursesc copilului de tot ce va păţi în viaţă. Urmează botezul ce se practică şi în procent de 100%. Numele ce se dă copilului este ales de naş. Botezul se face la biserică şi în foarte rare cazuri acasă. Copilul este îmbrăcat şi înfăşat de mamă sau de o rudă apropiată cu îmbracămintea şi scutecele procurate de părinţi, este dat naşilor pentru a-l duce la biserică „să-l creştineze”. La uşa bisericii naşa este pusă de preot să spună crezul. După ce se efectuează botezul, preotul unge copilul cu „sfântul mir” şi-l predă naşei care-l poartă până acasă şi il dă mamei rostind cuvintele: „Ţi l-am luat păgân şi l-am adus creştin”. Lumânarea se aduce aprinsă de la biserică şi se stinge în tavanul casei sau în partea de sus a tocului uşii. Trebiue menţionat însă că dacă copilul a plecat de acasă îmbrăcat şi infăşat cu lucrurile cumpărate de părinţi, după botez, în biserică este prins de naşă în CRÂȘMĂ (o pânză de obicei albă şi despre care oamenii cred că la „dreapta judecată” crâşma este singurul veşmânt al omului) cumpărată de naşă şi apoi este îmbrăcat şi înfăşat cu lucrurile cumpărate de naşi. Cu faşa care în timpul botezului a însoţit lumânarea de botez a copilului, se leagă şi înfăşoară copilul ca să ţină strânse scutecele şi ca „să nu-l doară niciodată mijlocul”. Adus acasă copilul trebuie să doarmă în timp ce se serveşte masa. Aici părinţii copilului dau naşilor cadouri, iar naşii dăruiesc copilului bani, făcând acelaşi lucru cu toţi mesenii. După masă când s-a trezit copilul din somn, se scaldă. La scăldat participă toţi mesenii. În scăldătoare se pun câteva grăunţe şi monede de argint pentru ca „să aibă noroc de bogăţie şi să se prăsească ca seminţele”. După scăldat copilul se aşează jos pe duşumea de unde îl ridică naşa şi-l închină la icoane, apoi îl predă mamei. La vârsta de 1 an naşa „taie moţul” finului (dacă-i băiat) sau „rupe turta” dacă-i fată. Toate aceste obiceiuri de la naştere la botez au fost culese de Ionescu Sterea din Speteni.

NUNTA sau CĂSĂTORIA, al doilea eveniment din viaţa omului, trezeşte interes în întregul ast. Timpul potrivit pentru nuntă este toamna, după strângerea recoltei, sau iarna. Înainte vreme, invitaţiile la nuntă se făceau cu plosca de ţuică sau de vin, astăzi se folosesc invitaţiile tipărite. În sâmbăta nunţii, porţile şi stâlpii caselor ginerelui, miresei şi nunilor se împodobesc cu brad. Petrecerea care are loc sâmbătă seara la mireasă se cheamă „brad”, iar cea de la ginere se numeşte „fedeleş”, se împodobea bradul după care urma o masă pentru domnişoarele şi cavalerii de onoare. În cântecele lăutarilor, fetele pieptănau mireasa, prinzându-i o floare în păr, petrecerea continuând cu hora miresei. Şi la ginere avea loc petrecerea în timpul căreia îl bărbieresc pe ginere. Mireasa şi ginerele nu aveau voie să se vadă în sâmbăta nunţii.

În acelaşi timp la ginere se continuă pregătirile pentru adusul miresei. Înainte de a ajunge la mireasă, nunta merge să ia naşii. Aici sunt întâmpinaţi cu băuturi şi dulciuri, după care tot alaiul se îndreaptă spre casa miresei. Chiotele, cântecele şi veselia nu contenesc tot drumul. Aici sunt întâmpinaţi de socrii mici, de rudele cele mai apropiate. Se fac oraţiile de nuntă, apoi se împart cocarde, beteală şi lămâiţă. Mărimea lor depinde de gradul de rudenie, iar ginerele primeşte cea mai frumoasă cocardă, după care, atât el cât şi mireasa, împreună cu o parte din nuntaşi, sunt invitaţi în „casa mare” înde este pregătită masa. Mireasa se aşează pe un scaun cu pernă, în faţa unei oglinzi iar naşa o „găteşte” îi aşează voalul şi floarea de mireasă, în timp se lăitarii îi cântă a jale:

Taci mireasă nu mai plânge

Că la mamă ti-i mai duce

Când o face plopul pere

Şi răchita micşunele

Gătitul miresei fiind terminat, nuna îl cheamă pe ginere şi-i dă nevasta în primire. Înainte ca nuntaşii să meargă la biserică la ieşirea din casă se prezintă un orator care începe cu „Ascultaţi dumneavoastră cinstiţi nunii mari, cinstiţi socrii, cinstiţi adunarea, înaintede a ieşi din casă, fiii dumneavoastră se roagă, cu genunchile plecate şi cu feţele ruşinate, să-i iertaţi şi să-i binecuvântaţi. Să ştiţi că binecuvântarea părinţilor întăreşte casele fiilor, iar blestemul părinţilor risipeşte casele  fiilor”. Atunci tinerii îngenunchează şu zic: „Iertaţi-ne tată şi mamă şi ne binecuvântaţi”. Părinţii miresei răspund „Dumnezeu să vă blagoslovească cu pâine cerească

După ce hora se roteşte de trei ori, ginerele scoate mireasa pe poartă, unde nuna îi rupe, deasupra capului, o turtă sau cozonac pe care îl aruncă în mai multe părţi. Toţi nuntaşii se încolonează spre biserică mergând întâi lumânările ornamentate cu flori naturale şi pamblici roz şi bleu, simbolizând cele două sexe apoi naşa cu mirele urmaţi de naşul cu mireasa după care rudele apropiate şi toţi ceilalţi. În biserică sub picioarele mirilor se aşterne un mic covor sub care se pun câţiva bani, monede, ca să aibă noroc de bogăţie. La spatele mirelui stau socrii mari şi socrii mici, apoi celelalte rude şi nuntaşi. Se face slujba. La ieşirea din biserică se aruncă peste public bomboane şi grâu „ca să le fie viaţa dulce ca bomboanele şi rodnică ca grâul”. De la biserică merg la casa mirelui. Ajunşi la casa mirelui li se aşează „masa mică”, după care ies afară cu toţii, joacă nuneasca şi jocul continuă până seara. Soacra mare şi stolnicii ei, invită pe cetăţenii veniţi ca spectatori la nuntă să-i cinstească cu dulciuri şi băuturi. Pe la orele 21-22 se aşează „masa mare”  (azi la Căminul Cultural sau acasa în cort) la care participă toţi nuntaşii, plus invitaţii chemaţi prin invitaţii scrise sau de către stolnic care umblase prin sat cu plosca cu vin să-i invite la nuntă. În timpul mesei veselia şi dansul culminând cu momentul când se ajunge la „dar”. Din partea miresei lăutarii înmânează naşilor diferite daruri, la fel se dau şi socrilor mari, iar stolnicilor (celor care au servit la masă) li se dau de obicei prosoape lungi ţesute în casă şi lucrate în special borangic (azi prosoape de artizanat). Toate aceste obiceiuri sunt însoţite de glume. După ospăţ tinerii însurăţei primesc darurile în bani şi cadouri de la nuntaşi. Darurile le strânge nunul care anunţă tuturor nuntaşilor suma de bani strânsă şi obiectele, apoi le înmânează miresei (gospodina, cheia casei). Mesele rămân aşezate în continuare, mesenii joacă şi petrec până dimineaţa. Spre ziuă se face „legatul” adică nuna aşează mireasa pe un scaun, îi ia voala şi floarea de mireasă şi o leagă cu un batic la cap, dăruit de nună. Acesta se petrece însoţit de un cântec special de către lăutari şi simbolizează trecerea miresei din rândul fetelor în rândul femeilor. Rar se mai practică prelungirea petrecerii de nuntă şi luni a doua zi de nuntă, petrecere în cadrul celor mai apropiate rude şi care este supranumită „rachiul” simbolizând fecioria fetei. Înainte vreme acest obicei se practica la toate nunţile ţărăneşti, aşa încât ca-n basme, nunta ţinea trei zile.

Trecând la cel din urmă moment crucial ce se referă la om, vom descrie ritualul înmormântării. Când moare cineva, trei persoane de acelaşi sex vin şi spală mortul, după care îi taie unghiile de la mâini şi de la picioare şi le pun sub perna de sub capul mortului. Se mai pune, deasemenea, un pieptene, un săpun, ac şi aţă. Mortul este aşezat în coşciug, cu capul spre apus şi supravegheat, ziua şi noaptea, de cineva în semn de iubire şi recunoştinţă din partea semenilor. În drum spre cimitir, se fac opriri la răspântii. De obicei, i se aşează pe frunte cununa morţii, confecţionată din fire de beteală. Înainte de înmormântare, rudele, prietenii şi cunoscuţii îi dau sărutarea „cea de pe urmă”, iar după pogorârea în groapă se aruncă câte o mână de pământ. În general, datinile reflectă o îmbinare a obiceiurilor din zonele de unde provin locuitorii.

Fragmente din ,,Monografia Comunei Barcanesti Ialomita”,  Editura Apollon , 2006 , autor Popa Daniel